După multe încercări şi mai bine de un an de zile de încercări timide pe site-uri de profil, m-am hotărât să lansez ceea ce vreau să numesc “Blogul meu”. Scurt, fără alte comentarii, vă las să-l citiţi cu următoarele menţiuni :

1. la ora publicării acestui articol, starea mea de spirit nu este una tocmai fericita, aşa că vă rog să faceţi abstracţie de anumite greşeli; dacă conştiinţa este una care nu prea vă dă pace (aşa cum e a mea spre exemplu, să-mi semnalaţi eventualele probleme la adresa de email afaith {la} afaith.eu
2. În proporţie de 90 % totul e la locul lui, pe lista “to-do” mai am doar : SEO la prima pagină, blogroll (nu, nu v-am uitat) , pagini statice (despre mine, “I rase my hand and I stand up for”, contact) contorizare şi nişte linkuri pe ici pe colo, pentru o mai bună interoperabilitate a funcţiilor site-ului. Dar mai e timp, că n-au intrat zilele în sac.

Să desfacem şampania şi să lăsăm decibelii să urle în boxe!

Today, when I tried to access my demonoid.com account, I've seen this message and I've almost had a heart-attack :

Will Demonoid have the same faith like Suprnova ? Hope not!

I consider myself a normal guy, that has a pretty nice life (even if sometime it's more than surprising) and I think that for nothing in the world we should take the decision to commit suicide. We don't own our life and because of this fact, I believe that emo-people (that are usually consider this a solution for their problems) should take a little moment to judge that things could be worst and their problems aren't so big as they consider them.
I recomand them emo-music, this.

Read the lyrics :
Empty spaces - what are we living for?
Abandoned places - I guess we know the score..
On and on!
Does anybody know what we are looking for?

Another hero - another mindless crime.
Behind the curtain, in the pantomime.
Hold the line!
Does anybody want to take it anymore?
The Show must go on!
The Show must go on!
Inside my heart is breaking,
My make-up may be flaking,
But my smile, still, stays on!

Whatever happens, I'll leave it all to chance.
Another heartache - another failed romance.
On and on!
Does anybody know what we are living for?
I guess i'm learning
I must be warmer now..
I'll soon be turning round the corner now.
Outside the dawn is breaking,
But inside in the dark I'm aching to be free!

The Show must go on!
The Show must go on! Yeah!
Ooh! Inside my heart is breaking!
My make-up may be flaking!
But my smile, still, stays on!
Yeah! oh oh oh

My soul is painted like the wings of butterflies,
Fairy tales of yesterday, will grow but never die,
I can fly, my friends!

The Show must go on! Yeah!
The Show must go on!
I'll face it with a grin!
I'm never giving in!
On with the show!

I'll top the bill!
I'll overkill!
I have to find the will to carry on!
On with the,
On with the show!

The Show must go on.

Ca orice basm, începe cu "a fost o dată". A fost o dată un vers, o clipă fericită, un vis. Şi toate au coexistat până ce visul a murit. Fara un ideal, ceva la care să te gândeşti şi la care să aspiri, dorinţa dispare, pentru că atunci când urmăreşti cu înverşunare o nălucă, trezirea la realitate e mai brutală ca oricând. E un fel de "şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea-şa" însă însoţit de tristeţe. Tristeţe ca atunci când afli că plouă deşi se anunţă soare.
Am realizat (mai devreme sau mai târziu) că atunci când îţi faci o părere despre cineva, trebuie să iei totuşi în considerare şi sfatul altora, deoarece propriile tale simţuri şi raţiunea îţi pot fi înşelate de anumite aspecte (modul în care arată persoana pe care o întâlneşti, modul în care vorbeşte, concepţia despre viaţă, idealuri,etc). Deoarece atunci când vine vorba de sfaturi, toţi suntem buni, însă facem pasul înapoi când vine vorba de noi, recunosc şi eu că mă încadrez în această categorie. Mereu îi sfătuiam pe alţii să fie mai pasivi, să nu creadă că orice zboară se mănâncă şi mai ales să nu uite că avem decât o viaţă de trăit şi nu trebuie să fim trişti nici măcar o clipă, însă acum când vine vorba de mine, să fac şi eu aceleaşi lucruri, îmi e greu. De ce ? Poate pentru că n-am tăria de caracter necesară sau sângele suficient de rece. Poate că fac şi eu ca marii chirurgi, care nu-şi operează niciodată rudele.
O să fac şi eu ca Mircea Badea şi-o să încerc să spun "o poveste de pe Marte". În povestea asta de pe Marte, e vorba de un tip, care îşi pune speranţa într-o persoană că este diferită de toate celălalte persoane pe care el le cunoaşte, dar care însă după ceva vreme îi demonstrează de fapt, că era vorba doar de-o faţadă pe care o afişa pentru a face impresie bună. Şi ce putea fi mai neplăcut pentru acest tip de pe Marte, ca după o perioadă de timp în care îşi făcuse vise şi speranţe că totul va fi diferit şi că cerul va fi senin şi soarele va răsări şi pe strada lui, să se trezească alături de cineva pe care pur şi simplu nu-l mai recunoaşte, alături de cineva exact ca toate celălalte persoane.
La ce duc toate aceste întâmplări de pe Marte ? Păi în primul rând, omoară un vis, care ţi-a fost călăuză printr-o lume intoxicată de stiluri, atitudini şi mentalităţi ce pot face uşor subiectul unui tratat de psihiatrie (vezi Anti-Strutz movie). Apoi, fără un ideal, dorinţa de a face ceva bun dispare, iar năluca pe care o consideri insula ta de fericire într-o mare agitată de întâmplările de zi cu zi, se dovedeşte a fi o fantasmă ce-ţi înşeală simţurile şi te poartă mereu cu vorba lăsându-te să-ţi faci iluzii deşarte. Iar ca totul să se închidă într-un cerc (pentru cei care au nevoie de note ajutătoare, le amintesc faptul că cercul simbolizează infinitul) e frumos ca după atâtea dezamăgiri să-ţi aduci aminte de un pariu câştigat, dar niciodată onorat.
Mulţumesc celor care şi-au pierdut câteva minute din timpul lor pentru a citi nişte rânduri scrise cu subînţeles şi adresate direct, menite să te facă să ai un moment în care să-ţi spui : hei, despre cine o fi vorba ? ; Sper că nu am dezamăgit cu acest prim subiect scris în limba mea maternă, mult îndrăgită şi mai ales pocită în toate felurile de numeroase persoane.
Ca temă de reflexie, las următoarele melodii, într-o ordine oarecare şi nu prea:
1. Veritasaga - Sa nu crezi
2. Ceilalţi - Se anunţă soare
3. CJ Stone - Storm
4. Eugen Iustin ft. Yawn - Visul tău (mersi Ruxi)
5. Veritasaga - Cer senin
6. Dj Tiesto ft Late Night Alumni - Empty streets
7. Damien Rice ft Lisa Hannigan - 9 Crimes
8. Criss Blaziny - Naufragiat în inima ta
9. Pasarea colibri - Scrisoare de ramas bun
10. Queen - Show must go on

Post Scriptum : pentru cei care consideră acest post ca fiind unul scris de un depresiv, ascultaţi piesa cu numărul 10. părerea vi se va schimba.
Post post scriptum : dacă ai ajuns cu ascultatul la piesa numărul 10, îţi mai mulţumesc o dată pentru timpul acordat.

Emoticons were originally invented by Scott E. Fahlman on 19-Sep-82 11:44 in one email. Since then, their history evolved more rapidly that you could imagine. Here you can read it. My post target isn't explaining emoticons history. No. I just wanna share with you my opinion about two widely spread emoticons that I just HATE !!! I consider them very ironic and they make me feel very unconfortable when they are used after I write long phrases. Here you can see them : . Don't you think they should be replaced ?

One of my good friends, Emil a.k.a TYGER, searched an entire night over the internet after old photos from my home town, Craiova . And when you work harder, you'll get your reward in a way or another . The results you can see here and in my opinion they are quite nice photos. When I'll have more free time available, I'll post them in our Gallery. Enjoy!

God, I'm starting to like and miss ordinary people. Human diversity is so wide and in my city there are far more styles than should be. Emo, punk, rock, hip hop and other genres of music make people act crazy. Even more crazy than you can believe. But this it's not the subject of my post.
After hanging out with a few normal friends (absolutely normal, with normal hair, normal clothes and normal attitudes) having a drink (non-alcoholic beverages) I went home at about 12 o'clock (maybe eariler). As I was walking on a street that usually is crowded and full of barking dogs, last night was quite. So quite that I could hear the sound produced by the wind and the leaves of the surrounding trees. I could also hear my own footsteps in a vals, taking me home, breaking the silence.
And after a while I started to walk slower and slower, concentrating on my thoughts and thinking at million posibilities : should I do that ? If so, why ? asking myself these questions I managed to make a 30 minutes walk last almost an entire hour. And the prize for this was a nice, confy and worm room, with a silent music playing in the background.
In my mind suddently appeared her face, her body, just ... her appearence. In my room, at almost 12 o'clock when my head was all messy because of my little walk through silence. And after taking a second look, i realised that was the backlight of my monitor, because I forgot it open, and the screensaver was showing me her pictures. And I've also let amarok playing my special playlist of chillout music and our favorite song was enchanting my hearing. Too bad she was far far away and this was just an ilusion, one of my fantasies.
Today, when I am more rational that I was last night I remember those moments like it was a dream. A nice dream that made me feel great this morning when I received the news about a possible trip I could take next weekend. I received the news that I could meet her once again, but my life treats me well once, and ten times in a bad way.
She managed to make me angry once again, turning me in a person that I don't want to be and making me feel miserable. She knows how much I hate that smiley face from Y!m, but she keeps giving me this answer to whatever I say.
I hate making choises and now I'm facing one of those moments : what am I going to do ?
Go ahead, pretending nothing happened and live my happy life far away from her and hoping we'll meet again sometime and lying to myself that everything will be absolutely allright or have a loong annoying discussion with her about those things that drive me crazy and possibily end up telling each others thing we'll regret later ?
Damn, I want simplicity and I want to live again that moment of peace while I was walking home. The answer for my question before, is simple : I go out, have a drink (this time alcoholic beverages, 'cause I feel in the mood of having a beer) come home and then stay up till late, staring on the ceiling of my room and imagine she is next to me.
Do you believe I should consider this true : "Good things might come for those who wait ? "

I don't know if this is the best way to start a blog, but I consider myself patriot and I cannot keep this away from you! As you might see (or know) I'm Romanian. Born and raised here, and hopefully that I'll do something useful for this country and make my parents proud of me
Now, the reason I've decided to hit Post new entry was something that caught my attention on StumbleUpon. While stumbling I've discovered this link in the top of the business tag. The name was familiar so I've clicked it. And surprize, a very nice Romanian ad And appreciated at it's true and real value.
Hooray for Romania! Hooray for whoZin, and why not, Hooray for my blog !